Proiecte BBS Consulting System
Cadouri
Articole despre Sănătate și Stil de viață
Simpozionul SĂNĂTATE și stil de VIAȚĂ "Reîntoarcere la natură" - Ediția a 3-a
unde cele mai moderne metode alternative de îmbunătățirea sănătății și formarea stilului de viață se întâlnesc cu medicina tradițională și cu stilul de viață străvechi
Noi, oamenii, în general acordăm din ce în ce mai puțină atenție nouă înșine, semenilor noștri, respectăm din ce în ce mai puțin natura și viața. În consecință în lume sunt din ce în ce mai multe boli, probleme, conflicte. În timp ce ne îndepărtam din ce în ce mai mult de natură și de noi înșine, uităm că numai dacă respectăm legile naturii putem să trăim echilibrat și sănătos. Corpul uman este un produs superior al naturii; prin urmare, este evident faptul că, distrugând mediul natural în care ne ducem viaţa, ne distrugem totodată pe noi înşine, şi nici o descoperire a ştiinţei sau a tehnologiei nu ne poate salva de la un asemenea sfârşit.
BBS Consulting System, s-a angajat să ajute oamenii să găsească oportunitățile vindecării, să devină mai sănătoși, să trăiască mai conștient, să prevină formarea bolilor și să se regăsească, deci până la urmă să revină la natură. În acest spirit am pornit organizarea seriei de simpozioane de SĂNĂTATE și stil de VIAȚĂ, cu motto-ul „Reîntoarcere la natură” care are menirea să ofere ajutor substanțial oamenilor.
Aceste evenimente atrag atenția publicului asupra faptului că vorbim despre SĂNĂTATE, atunci când trăim în armonie, și există un echilibru pe plan fizic, sufletesc și spiritual. Punem accent mare și pe importanța stilului de VIAȚĂ. Simpozionul ne va oferi informații și instrumente cu ajutorul cărora vom reuși să ne folosim de resursele proprii și de resursele oferite de mediul inconjurător, de darurile naturii și astfel, viața noastră va deveni mai ușoară, mai plină, mai simplă și de o calitate mai bună.
În perioada 10-23. noiembrie 2014 BBS a organizat prima ediție a simpozionului Sănătate și Stil de viață „Reîntoarcere la Natură”. Acolo au fost prezentate o serie de metode alternative de îmbunătățirea sănătății și formarea unui stil de viață adecvat.
În perioada 9-17. mai 2015 a avut loc a doua ediție a simpozionului Sănătate și Stil de viață „Reîntoarcere la Natură”. În cadrul acestui eveniment erau organizate prezentări simultane a mai multor metode legate strâns de o tematică cu ajutorul a 4-5 profesioniști. Astfel, pentru o tematică sau o problemă legată de sănătate participanții au primit o imagine amplă despre complexitatea metodelor, despre faptul cum crește efectul de la o metodă la alta, oferind soluții optime în rezolvarea anumitor probleme sau în procesul de vindecare.
Scopul nostru era pe de o parte să se formeze o comunitate puternică și eficientă de profesioniști, iar pe de altă parte persoanele care cer ajutor să primească îndrumarea cea mai optimă pentru soluționarea problemei de sănătate.
În noiembrie va avea loc un nou simpozion.
În perioada 16-30. noiembrie 2015 continuăm cu a treia ediție a simpozionului Sănătate și Stil de viață „Reîntoarcere la Natură”. În cadrul evenimentelor anterioare am constatat că interesul se adresează părții practice. De aceea de data aceasta accentul dorim să punem pe practică, sărat cu puțină teorie. Scopul nostru este ca cei prezenți la eveniment, să experimenteze în mod practic o soluție la o problema concreta, sau anumite solutii posibile care ii pot oferi un ajutor să elimine piedica din viața lui. Dorim ca fiecare partcipant să învețe ceva nou, care îi oferă un ajutor în viața de zi cu zi.
Detalii despre simpozion:
Perioada: 16-30. noiembrie 2015
Locația: Centrul BBS, Cluj-Napoca, Calea Moților nr. 102
Prezentările tematice și practice vor fi prezentate atât în limba maghiară cât și română. Intrarea va fi libera, marea majoritate a programelor vor fi organizate in cursul săptămânii după masa între orele 18.00 – 21.00. Pentru pensionari, mămici și părinți tineri cu copii mici vor fi organizate programe si între orele 11.00 – 13.00.
Pentru a elabora o tematică într-un mod cât mai valoros și pe înțelesul tuturor vor lucra împreuna câte doi profesioniști. Durata programelor 2-3 ore.
Structura programelor: prezenatarea scurtă în teorie a tematicii urmat de o scurtă pauză, după care restul timpului va fi dedicat pentru partea practică.
Scopul simpozionului:
- informarea oamenilor despre cele mai noi metode și oportunități alternative de vindecare existente - se vor prezenta și acele metode, care nu sunt încă cunoscute sau dezvoltate în România;
- oferirea oportunității de a încerca gratuit diferite metode alternative de vindecare;
- informarea oamenilor, dezvoltarea și acceptarea unei noi concepții despre sănătate, vindecare și stil de viață;
- conștientizarea importanței pe care o are prevenția și o vindecare eficientă;
- recunoașterea și conștientizarea obiceiurilor zilnice și a modului de viață, care pot fi dăunătoare sănătății;